Monografia Bisericii Ortodoxe Românești cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Întorsura Buzăului
Întocmită de prof. Popica Maria pe baza monografiei bisericii „Sfântu Gheorghe” realizată de prof. Goția Virgil.
Așezare geografică
Ciucașul, piscul carpatin care se înalță spre slava cerului până la 2000m. Din stâncile acestui munte țâșnesc ca dintr-o „piatră seacă făcătoare de minuni” șuvoaie de apă care se 
rostogolesc pe povârnișul lespezilor de piatră formând la poalele muntelui albia râului Buzău. Prin văile pădurilor se grăbesc printre stânci și maluri, pârâiașe cu apă limpede de munte, unde păstrăvul și lipanul se simt ca la ei acasă. Toate aceste pârâiașe se unesc în albia râului Buzău care se îndreaptă spre depresiunea înclinată ca să străbată aria comunei Vama Buzăului, cătunul Brădet-Acriș, apoi își mărește debitul de apă și alunecă spre Întorsura Buzăului unde apa râului se vede neputincioasă în a străbate și a-și face albie printr-o rocă pietroasă și este silită să descrie un unghi de 140 grade ca să-și schimbe cursul spre comuna Sita Buzăului unde apa se strecoară ca printr-o sită , tăind astfel arcul carpatin ca să-l aștepte Câmpia Bărăganului și împreună cu apele Siretului se varsă în Dunăre.
Rădăcini în istorie
Întoarcerea cursului apei Buzăului a influențat denumirea așezării noastre de Întorsura Buzăului, meleagurile în totalitatea lor numindu-se „Buzăul Ardelean”. Urmele omului primitiv se gasesc la Sita Buzăului în locul numit „Cremenea și Gâlma”. Denumirea de Cremenea provine de la resturile de cremene care se gasesc pe vatra coloniei preistorice. Așezarea datează din perioada neoliticului superior, aproximativ 13.000 ani în urmă. Dovezi ale așezărilor preistorice s-au găsit și pe dealul dintre Sărămaș și Lădăuți.
Romanii au construit un drum de la castrul Drajna de Sus peste Vama Buzăului, Întorsura Buzăului, Sărămaș spre Brețcu. Apoi din anul 106 peste pasul Buzăului de la Crasna Buzăului. În 1888 s-au găsit la Crasna 15 bare de aur de proveniență romana. Astăzi se găsesc la muzeul din Budapesta. Pe teritoriul Buzăului au trecut două cohorte romane. Cele două pasuri Vama și Buzăul au favorizat în decursul anilor trecerea din Muntenia în Transilvania. Peste pasul de la Vama Buzăului au trecut în Transilvania în secolul al IV-lea și al V-lea sarmații, hunii și slavii, apoi între secolele IX-XII pecenegii și cumanii. În secolul al XII- lea cavalerii teutoni reconstruiesc turnul roman de paza de pe Tătarul Mare. Această cetate este numită de teutoni „Kreutzburg”(Cetatea Crucii). Cetatea a fost incendiată de tătari în 1343. La sfârșitul secolului al XIII-lea mongolii au prădat aceste părți și au obligat locuitorii acestui pământ să plătească tribut. În secolul următor au trecut pe aici turcii. La 18 octombrie 1599 a trecut prin pasul Buzăului, Mihai Viteazul, intrând apoi în Transilvania și a așezat taberele pe „Dealul Taberei” de unde își poartă numele și tot pe aici s-a întors după lupta de la Mirăslău.
În anul 1658 au năvălit turcii și tătarii pustiind Țara Bârsei, Trei Scaune, iar Ilienii este complet distrus. Pe la anul 1705 se numără pe aceste meleaguri 35 de familii dintre care: Ioan Aldea, Șandru Mocanu, Șerban Mocanu, Moise Mocanu, Stan Blidaru. După Uniație au venit mulți din Tohan, Zărnești, Bran, Budila care au fost persecutați pentru legea noastră strămoșească. Multe familii astăzi poartă numele de Tohănean, Zărnescu, Bran, Budileanu. Aceste familii s-au așezat pe moșiile grofilor ca arendași; multe proprietăți ale acestor grofi au rămas în denumirea locurilor. De exemplu dealul și muntele dintre Brădet și Vamă poartă numele grofului Beldie. Lunca ce leagă Întorsura Buzăului cu Brădetul poartă numele de „Lunca sașilor” pentru că această luncă era proprietatea sașilor din Prejmer până la reforma agrară din anul 1923. Menționăm că acești coloniști se așezau pe proprietățile grofilor unde își înjghebau o gospodărie ocupându-se cu creșterea animalelor și în jurul acestor gospodării lucrau pământul, încât tatăl, fiul și nepoții ocupau coline, dealuri și lunci întregi. Aceste familii plăteau grofilor arenda stabilită în funcție de locul ocupat. Pe aceste meleaguri mai aveau proprietăți și alte comune din Țara Bârsei ca Hărman, Prejmer, Lișnău, Bicfalău, Coșeni; băștinașii stabiliți pe aceste meleaguri foloseau proprietățile acestor comune cu arendă, și cu timpul, prin cumpărare sau alte forme, au devenit proprietari. Localnicii trăind în strânsă legătură cu aceste meleaguri și-au format o tradiție proprie, curată, romanească. Grofii cu toți ai lor, nu s-au stabilit pe aceste meleaguri și nici nu au influențat viața băștinașilor. Pe aceste meleaguri s-a trăit o viață creștinească autentică, fără influență străină, românismul în puritatea lui.
După construirea tunelului în anul 1924 au început să se așeze pe aceste meleaguri și alți locuitori din diferite locuri ale țării, ocupându-se cu diferite meserii sau muncitori în pădure. Până la anul 1900 pe plaiurile buzoiene erau trei comune politice și bisericești: Întorsura Buzăului, Vama Buzăului și Sita Buzăului, apoi s-a format o comună mare numită „Buzăul Ardelean” spre deosebire de Buzăul din Muntenia. Apoi au fost împărțite în șase cercuri: primul și al II-lea cerc îl forma Sita Buzăului, al III-lea și al IV-lea cerc îl forma Întorsura Buzăului, al V-lea și al VI-lea cerc îl forma Vama Buzăului. Până în anul 1926 comunele „Buzăului Ardelean” au a
parținut județului Trei Scaune, iar de la 1926 județului Brașov. Ca parohii au ramas tot cu împarțirea veche. La înființarea comunelor credincioșii au avut locuințe din lemn. În Întorsura Buzăului, în spatele bisericii, lângă locul școlii se vede fundația din piatră a primei biserici din lemn. Se afirmă aceasta deoarece în arhiva parohiei s-a găsit un registru al morților din anul 1813 printre decedații anului respectiv se găseste înregistrat un decedat de 80 de ani, deci născut în anul 1753, plus un clopot care datează din anul 1475, folosit în bisericuța din lemn, iar actuala biserică este zidită numai în anul 1840.
Primul preot al plaiurilor buzoiene a fost Matei Popa din Ilieni care a slujit 30 de ani. Din anul 1775 până în anul 1825 a slujit preotul Gheorghe Neagovici. Prin anii 1830 sporindu-se locuitorii Buzăului s-au împărțit în trei comune mai mici având fiecare biserica sa. Pe aceste meleaguri pășteau turmele oierilor din orașul Săcele jud. Brașov printre care se numără și Moise Ciuta, care în cinstea ciobanilor săi „a băștinașilor” a ridicat această biserică din piatră cu cărămidă acoperită cu țiglă.
Arhitectura bisericii
Biserica este în formă dreptunghiulară, lunguiață, altarul în formă de semipentagon. Biserica are două abside iar în prelungirea ferestrelor se află ogive în stil bizantin, simetrice și regulate. Plafonul altarului este în formă de calotă sferică iar naosul are bolta semicilindrică, iconostasul fiind din lemn. Podișorul din lemn este susținut de doi stâlpi metalici cu grinzi de fier. Pronaosul este despărțit de naos printr-un zid de cărămidă și trei bolți semicilindrice de unde se urcă în podișor și la turlă. Bolțile de pe altar, naos și pronaos sunt din scândură tencuită pe trestie. Bolțile de la altar și naos nu sunt despărțite prin arcade.
Pictura bisericii
Pictura de pe iconostas a fost realizată în anul 1954 de pictorul Gheorghe Ciopoiu de la Izvoarele – Ploiești, în stil bizantin, la vârsta de 84 de ani. Sculptorul iconostasului a fost Nicolae Profirescu din Mâneci Ungureni tot în anul 1954. În același an s-a pictat biserica în interior sub arhipăstoria I.P.S. Mitropolit Dr. N. Bălan și prin grija stăruitoare a P.C. Părinte Goția Virgil, parohul acestei biserici între anii 1940-1993. Biserica este pictată în stil bizantin prin tehnica „frescă” realizată de pictorii Vass Iosif, Raducanu Vasile, Caraiman Ioan și Chioroianu Ștefan.
Piese de patrimoniu
În biserică se află următoarele cărți cu valoare de patrimoniu: Mineiul pe octombrie din anul 1776, diferite Minee din anii 1804-1805, Registre din 1813, 1826, cărți din anul 1842 până în 1900, o carte de medicină „Makrobiotika” din 1844 ș.a. precum și un clopot mic din anul 1475.
Slujitorii bisericii
Preotul Matei Popa a fost primul preot al plaiurilor buzoiene. El era din Ilieni și a păstorit 30 de ani. Gheorghe Neagovici a păstorit între anii 1775-1825 în bisericuța din lemn. Gheorghe ți Irimia Neagovici au slujit din 1841 până in 1957, în vremea lor construindu-se biserica actuală din donația ctitorului Moise Ciuta cu soția sa Bălașa din orașul Săcele. Alexe M. Neagovici a slujit între anii 1857-1903; purta haine românești și mergea prin parohie călare pe cal; a construit o școală în 1875; în biserică a construit un podișor împreună cu cumnatul său Ioan Bădeanu din Săcele cu 1500 de coroane.
Preotul Ghe. Neagovici Negoescu, fiul lui Alexe Neagovici a început pastorația în anul 1892 și a păstorit până în 1938. A construit o frumoasă casă parohială cu ajutorulcredincioșilor sprijinit de Ocolul Silvic local care a aprobat exploatarea unui parchet pentru biserică. Prin anul 1914 Ghe. Neagovici Negoescu și-a luat ajutor pe capelanul Gheorghe Cerbu din Parău Făgăras care a slujit până în anul 1919 când a trecut ca preot în Miercurea Ciuc până în 1926, după aceea profesând ca avocat. În 1939 a fost instalat preot fiul preotului Ghe. Neagovici Negoescu, Aurel – transferat de la parohia Gheorghieni unde ridicase o catedrală frumoasă. La Întorsura Buzăului a terminat casa parohială și a construit un gard de ciment care împrejmuiește biserica și cimitirul. La 4 oct. 1952 a fost numit ca preot Virgil Goția, din comuna Rahău, Sebeș Alba care a renovat și pictat biserica, a instalat curent electric în biserică și a sfințit-o în 9 sept. 1956 în vremea I.P.S. Mitropolit Iustin Moisescu. Tot în vremea sa s-au construit dependințele în curtea parohială, electrificarea întregilor clădiri. În anul 1958 s-a înființat parohia Floroaia Mare unde s-a construit o capelă pentru credincioși cu purtarea de grijă a pr. Virgil Goția.
Restaurări și renovări
Biserica a fost reparată în anul 1849 în urma revoluției, apoi după primul război mondial în 1916 s-a consolidat întreaga zidire. Restaurarea și renovarea totală s-a făcut între anii 1953-1958 prin consolidarea bolților, zidurilor bisericii, tâmplăriei, a fost pictată și electrificată.
Biserica și școala
Școala fiind confesională a fost susținută de biserică iar primii dascăli au fost cântăreți și preoți de la altarul bisericii. Prima școală construită în anul 1775 avea o singură cameră, de aceea era numită „școlița”. Lemnăria a fost donată de Ștefan Macovei la stăruința preotului Alexe Neagovici. În anul 1906 s-a ridicat o nouă școală cu două clase. S-a primit ajutor de la stat 800 de coroane și de la biserică 600 de coroane, restul cheltuielilor s-au suportat de credincioșii parohiei, fie că aveau copii de școală, fie nu. În 1919 școala a trecut sub conducerea statului și au fost următorii dascăli în școală:
– Moise Neagovici (el era și cântăreț la biserică între anii 1820-1862);
– Gheorghe Veveriță din Hărman 1840-1862;
– Ioan Comănescu din Vama Buzăului 1866-1868 ;
– Ioan Șchiopu din Cislău 1871-1872;
– Ioan Nicoară 1872-1919;
– Gheorghe Zaharia din Tărlungeni 1874-1919;
– Bagiu Nicodim din Dobârlău 1906-1950.
Concluzie
Făcând o retrospectivă asupra vremurilor trecute putem constata că slujitorii bisericii au fost purtatori de lumină în mijlocul credincioșilor. Nu s-au mulțumit numai cu purtarea de grijă în cele duhovnicești ci au contribuit și la descifrarea abecedarului în școala cea modestă. Casa învățătorului a fost construită de conducerea bisericii. Epitropul strângea bani de la credincioși pentru a plăti învățătorul și celelalte cheltuieli ale școlii. În lipsă de învățători s-au folosit elevii mari și silitori ca de exemplu: Victor Negoț la Acriș, Ana Zaharia pentru Floroaia Mica. La Ciumernic s-a înființat o școală unde învățătorul Nicodim Bagiu mergea de două ori pe săptămână să-i învețe pe copiii de acolo.
În concluzie, în Întorsura Buzăului „cinstitul paroh” și „cinstita obște” au fost două identități în una singură, nedespărțite în cuget, credință și faptă. În această unire s-a construit biserica și a înflorit școala.